ZF 24

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties semnează un acord-cadru de 20 mil.euro prin care utilizatorii platformei MetaWealth pot investi în proiecte rezidenţiale ale dezvoltatorului imobiliar român

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties...

Autor: Roxana Rosu

07.05.2024, 10:50 1220

Start-up-ul fintech MetaWealth şi One United Properties semnează un acord-cadru de 20 milioane euro pentru apartamente de închiriat, prin care utilizatorii platformei  MetaWealth pot investi în proiecte rezidenţiale ale dezvoltatorului imobiliar român.

MetaWealth va lista trei noi active pe platforma fintech.

Primul activ, format din 31 de apartamente în proiectul rezidenţial One Lake District, a fost listat pe 7 mai. Cu o valoare totală estimată a investiţiei de 5,5 milioane euro, MetaWealth preconizează că investiţia va genera un profit de 36% în 18 luni. MetaWealth intenţionează să păstreze apartamentele pentru închiriere pe termen lung.

 „Acesta este un acord de referinţă pentru piaţa imobiliară din România, care validează modelul de tokenizare pe care MetaWealth îl implementează cu succes de mai bine de un an, pe unele dintre cele mai profitabile pieţe imobiliare din Europa”, a declarat Michael Topolinski, co-fondator şi Preşedinte MetaWealth.

Alte două active ale One United Properties vor fi listate în decurs de 12 luni.

„MetaWealth oferă dezvoltatorilor locali un cadru global în care să îşi prezinte activele şi oferă investitorilor individuali din întreaga lume acces la oportunităţi altfel inaccesibile pe pieţe imobiliare profitabile. Suntem încântaţi că One United Properties se alătură misiunii noastre de a revoluţiona investiţiile imobiliare. Cred că parteneriatul nostru duce piaţa din România la următoarea etapă de dezvoltare”, a spus Richard McLaughlin-Duane, co-fondator MetaWealth şi Managing Director, Assets & Partnerships.

Startupul este prezent la Bucureşti, Marbella şi Dublin, conectând dezvoltatorii cu cumpărători individuali şi investitori din întreaga lume, şi va deschide biroul central din Londra în luna iulie.

De la lansarea sa în luna martie a anului trecut, platforma de investiţii a vândut apartamente tokenizate în valoare de peste 13 milioane dolari.  Platforma fintech explorează în mod activ noi oportunităţi de investiţii, concentrându-se pe active imobiliare premium evaluate între 4 şi 10 milioane USD pe pieţe profitabile precum Spania, Grecia şi Italia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO