Business Internaţional

În industria maşinilor electrice, China este o forţă globală de neoprit. Deşi cer protecţie şi vorbesc de alianţe europene, chiar şi marii constructori auto ai Europei tot pe companiile chinezeşti se bazează

Pentru a-şi construi o fabrică în Ungaria, grupul chinez BYD va primi un împrumut nerambursabil de la guvernul de la Budapesta. Şi Polonia, se pare, va avea o nouă fabrică de maşini electrice, dar nu de la brandul naţional visat de guvernul anterior, ci de la Stellantis, care s-a aliat cu compania chinezească Leapmotor. Stellantis intenţionează să construiască şi o fabrică de baterii în Europa, cu ajutorul gigantului chinez CATL.

Pentru a-şi construi o fabrică în Ungaria, grupul chinez BYD va primi un împrumut nerambursabil de la guvernul de la Budapesta. Şi Polonia, se pare, va avea o nouă fabrică de maşini electrice, dar nu de la brandul naţional visat de guvernul anterior, ci de la Stellantis, care s-a aliat cu compania chinezească Leapmotor. Stellantis intenţionează să construiască şi o fabrică de baterii în Europa, cu ajutorul gigantului chinez CATL.

Autor: Bogdan Cojocaru

29.03.2024, 00:07 1687

Aventura reuşită a Turciei în producţia de maşini electrice prin crearea unui brand auto naţional, Togg, un vis vechi de 60 de ani al acestei naţiuni, a adus atât colaborare, cât şi antagonism cu China. Iar aceasta devine o caracteristică generală a pieţei maşinilor electrice.

Togg este rezultatul unui proiect lansat în 2017 şi la care participă cinci companii mari turceşti. Maşina, pusă în vânzare anul trecut, este una turcească, dar este propulsată de mo­toare alimentate cu baterii chinezeşti. Pen­tru a avea acces la aceste bate­rii, în 2023 Togg a creat împre­ună cu o companie chinezească, Farasis Energy, Campusul pentru Dezvoltare şi Pro­ducţie de Baterii SIRO, o investiţie de 2,5 miliarde de dolari în oraşul Gemlik.

Este de fapt o fabrică de baterii care va avea 2.200 de angajaţi. Guvernul turc a invi­tat anterior în ţară mai mulţi pro­ducători de baterii pentru ma­şini electrice din China şi şi-a reînnoit che­­marea în decembrie anul trecut când o de­legaţie de oficiali turci a vizitat superputerea economică asiatică. Însă în anul lansării Togg, Turcia a ridicat la 50% tarifele de import pen­tru maşinile electrice chinezeşti, înăsprind şi alte condiţii pe care producătorii chinezi tre­buie să le îndeplinească pentru a intra pe piaţa turcească. Decizia a coincis cu încercarea BYD, unul dintre cei mai mari constructori chinezi de maşini electrice, de a ajunge la clienţii turci.

Conducătorii companiei care produce Togg intenţionează să facă afacerea profita­bilă până în 2027 şi să facă din marca turcească un competitor al maşinilor chinezeşti. Nu de­gea­ba aceasta este o senzaţie pe piaţa locală, iar preşedintele turc Erdogan o promovează des­chis pe oriunde se duce sau oricui îl primeşte în vizită, inclusiv premierului maghiar Viktor Orban sau şeicilor din lumea arabă bogată. Ceva asemănător se în­tâmplă la o scară mai mare în Europa, unde producătorii locali, porniţi târziu în aven­tura electromobilităţii, se simt copleşiţi de forţele care vin din China.

Transformarea electrică a Chinei are decenii de avans. Maşinile electrice şi alte vehicule cu baterii reprezintă deja o treime din vânzări acolo, po­tri­vit The Wall Street Journal. Beijingul îşi împinge producătorii şi furnizorii peste gra­niţe şi îi încurajează să exporte mai mult. Tea­ma că lumea va fi invadată de maşini ieftine chinezeşti creşte în unele regiuni. Anul trecut, China a depăşit Japonia şi a devenit cel mai mare exportator de maşini şi piese. Maşi­nile chinezeşti sunt rar văzute în SUA, unde sunt întâmpinate cu tarife de import supli­mentare de 25%. În februarie, preşedin­tele Biden a cerut De­partamentului de Comerţ să lanseze o investigaţie în privinţa software-urilor străine pentru maşini. Princi­palul scop este oprirea unei invazii cu maşini chinezeşti a pieţei ame­ricane. În Uniunea Euro­peană se fac presiuni pentru a se ridica ba­riere asemă­nătoare. Printre cei mai gălă­gioşi sunt marii producători auto din UE.

Iar Comisia Europeană cercetează dacă maşinile importate din China au producţia subvenţionată de stat, ceea ce ar reprezenta concurenţă neloială. Stellantis avertizează de mult timp asupra tăvălugului chinezesc şi a cerut acţiune. CEO-ul Carlos Tavares a venit şi cu o soluţie pentru a lupta contra ofensivei unor companii precum BYD, Geely şi SAIC: o „reindustrializare“ a Europei prin aducerea înapoi a capacităţii de producţie pierdute.

Astfel, costurile s-ar reduce, iar maşinile europene ar fi mai competitive. Tavares ar vrea şi o politică de comerţ extern diferită. Şeful de la Renault Luca de Meo a spus că producătorii europeni de maşini şi furnizorii de materii prime şi energiei trebuie să colaboreze mai mult pentru ca sectorul maşinilor electrice european să se poată măsura cu cel din China. Între timp, producătorii din UE au pornit într-o cursă pentru reducerea costurilor astfel încât să poată livra maşini electrice la preţuri comparabile cu cele ale companiilor chineze, scrie Reuters.

Stellantis şi Mercedes au strâns aproape 4,4 miliarde de euro pentru a construi trei fabrici de baterii electrice în Uniune în următorii câţiva ani. Pentru acest plan ar fi nevoie în total de şapte miliarde de euro, notează Euronews. Uzinele ar urma să fie construite în Germania, Italia şi Franţa. Printre finanţatori sunt băncile BNP Paribas, ING, Deutsche Bank şi Intesa Sanpaolo şi guvernele celor trei state. Europa este la început cu producţia de baterii pentru maşini electrice, forţe în acest domeniu fiind Ungaria, Polonia şi Germania.

În zece ani, Europa ar putea avea cu 34 mai multe uzine de baterii decât are în prezent. China va avea cu 160 mai multe gigauzine. Dacă europenii doar vorbesc de alianţe europene în faţa potopului chinezesc alte puteri auto chiar se aliază. Honda şi Nissan, rivali fără scrupule cândva, şi-au unit forţele pentru a supravieţui cursei maşinilor electrice. Ei vor dezvolta autovehicule împreună. Chinezii nu se lasă intimidaţi de astfel de mutări. Unii producători îşi construiesc fabrici în chiar inima Uniunii Europene, posibil pentru a ocoli barierele comerciale şi a vinde pe pieţele mature.

Pentru a-şi construi o fabrică în Ungaria, BYD va primi un împrumut nerambursabil de la guvernul de la Budapesta. Şi Polonia, se pare, va avea o nouă fabrică de maşini electrice, dar nu de la brandul naţional visat de guvernul anterior, ci de la Stellantis care s-a aliat cu…compania chineză Leapmotor. Vestea a venit de la Reuters, care citează surse apropiate situaţiei. Stellantis intenţionează să construiască şi o fabrică de baterii în Europa, cu ajutorul… gigantului chinez CATL. Chinezii îşi fac fabrici şi în Mexic, probabil tot pentru a evita tarife. Deocamdată, China pare de nebătut în cursa maşinilor electrice.

Şi, după cum o arată o hartă întocmită pentru executivii de la Nissan, „80% din piaţa globală are un mediu care ar accepta maşini electrice chinezeşti“, după cum a observat un director al companiei nipone. De aceea, Nissan, la fel ca alţi constructori occidentali, cum ar fi Ford şi Tesla, vrea să exporte maşini electrice pe care le produce în China. Nissan intenţionează să facă acest lucru începând din 2025.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO