Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Grupul de IT Bittnet a încheiat primele trei luni ale anului cu o pierdere netă de 9,7 mil. lei, de la o pierdere de 2,7 mil. lei în T1/2023

Bursă. Grupul de IT Bittnet a încheiat primele trei...

Autor: Eduard Ivanovici

10.05.2024, 18:23 789

Grupul de companii de tehnologie Bittnet (simbol bursier BNET) a raportat pentru perioada ianuarie-martie 2024 o pierdere netă de 9,7 milioane de lei la nivel consolidat, după un rezultat negativ de 2,7 milioane în acelaşi interval de anul trecut.

Conform raportului financiar de la BVB, societatea a înregistrat venituri din contractele cu clienţii de 44,1 milioane lei la nivel de grup (în scădere cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut) şi o marjă brută consolidată de 7,6 milioane lei (în coborâre cu 11% vs. T1/2023)

„Suntem încrezători în atingerea bugetului propus pentru anul 2024, având în vedere că istoric trimestrul 1 generează maximum 15% din veniturile anuale ale grupului (iar întreg semestrul 1 aproximativ 35%). Este un specific al business-ului de consultanţă şi soluţii IT (din care în prezent grupul obţine 85% din venituri) ca proiectele să fie ofertate şi contractate în prima parte a anului iar livrarea şi facturarea proiectelor să se întâmple în a doua jumătate a anului”, scriu reprezentanţii Bittnet.

Cu 11,5% s-au depreciat acţiunile BNET anul acesta şi cu 16,3% în ultimele 12 luni, pe un rulaj de 26,5 milioane de lei şi o valoare de piaţă de 156 de milioane de lei. Printre acţionarii companiei se află Agista Investments (cu un pachet de 13,75% din totalul acţiunilor) şi Impetum Investments (13,3%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO